Construirea unui site de eCommerce se dovedește a fi mereu o provocare. Foarte mult timp investit în proiectarea design-ului și buna funcționare a întregului magazin online. Trebuie să iei în considerare comportamentul uman, obiceiurile comune, elementele de securitate online și arhitectura.
Dacă în ultimii 5 ani ai fost conectat la schimbările din mediul de business, ai observat evoluția rapidă a pieței de eCommerce. Evoluția este însoțită și de greșeli comune, iar astăzi ai la dispoziție o listă cu 3 dintre cele mai comune greșeli ale magazinelor online.
Atunci când mergi la mall ai posibilitatea de a interacționa cu produsul. Îl atingi, îi observi fiecare unghi; dacă vorbim despre încălțăminte, îmbrăcăminte, accesorii sau produse de îngrijire – ai chiar posibilitatea de a le proba/testa. Într-un "mall" online tot ce ai sunt imaginile, poate un video și descrierea. Atât.
Calitatea inferioară a imaginilor, numărul redus al acestora, lipsa unor descrieri complete sau prezența unui limbaj academic sunt probleme frecvent întâlnite.
Un fotograf profesionist, un marketer sau un content writer ar putea părea un cost suplimentar, însă asta se numește INVESTIȚIE și grijă față de oamenii interesați de produsele tale.
Încarcă fotografii de înaltă calitate, iar acestea să surprindă fiecare unghi al produsului. Încadrează-l într-un decor potrivit. Oferă detalii semnificative și chiar poți crea pagini dedicate fiecărui produs. Folosește un limbaj prietenos.
!!! De reținut: Un produs excepțional prezentat într-un mod oribil, va fi perceput ca un produs oribil.
Ce îngrijorări au clienții tăi și cum reușești să-i faci să se simtă în siguranță?
Dacă ai rezolvat partea vizuală a site-ului, lipsa încrederii îți va aduce ZERO vânzări. Românii pentru moment nu s-au obișnuit cu ideea cumpărăturilor și plăților online nu din lipsa banilor, a unui cont bancar, a accesului la internet, a timpului sau ... lista motivelor ar putea continua. Nu au încredere. Punct.
Oamenii cumpără de la tine pentru că 1.au auzit de tine și 2. au încredere în tine.
Oferă cât mai multe detalii despre cum le protejezi datele. Folosește testimoniale. Arată oamenilor ce cred despre tine clienții existenți. Avem nevoie de dovezi sociale. Adaugă orice remarcă pozitivă pe site, astfel încât oamenii să înțeleagă că ești onest și tot ce vrei să faci este să acoperi o nevoie sau să satisfaci o dorință.
Din perspectiva utilizatorului, tot ce îmi doresc după ce am găsit produsul este să duc cursorul spre coșul de cumpărături, să plătesc (oferind cât mai puține informații) și atât.
Aici nu mai vorbim despre viteză de încărcare și ușurință în navigare. Foarte multe magazine îți cer să-ți faci un cont, unde e nevoie să introduci un username, parolă, adresă de e-mail. Apoi trebuie să bifezi faptul că ești de acord cu x condiții, eventual să introduci un cod al unui cupon apărut din neant.
Toate aceste piedici nu fac altceva decât să-ți trimită potențialul cumpărător pe alt site. Creează un proces de checkout simplu și în cât mai puțini pași. E una dintre regulile încălcate în eCommerce.
Magazinul tău online nu comunică cumpărătorilor și potențialilor cumpărători valoarea oferită. Chiar dacă nu aș cunoaște misiunea companiei Amazon, chiar dacă accesez pentru prima dată site-ul acestora, încă din primele 3-4 secunde îmi dau seama că pot găsi absolut tot ce mi-aș putea dori să achiziționez online datorită mesajului de întâmpinare : „We ship over 45 million products around the woorld”.
După 10-15 secunde de navigare îmi este confirmată afirmația.
Scopul principal al homepage-ului este de a capta atenția vizitatorilor și de a-i convinge să afle mai multe despre oferta propusă. Exprimă limpede valoarea propusă.
În următorul articol pregătim partea a doua a celor mai comune greșeli întâlnite în activitatea magazinelor online. Pentru mai multe detalii și consultanță în realizarea propriului magazin online, simte-te confortabil să contactezi unul dintre membrii echipei AlstenSoft.